Catedrala Santa María la Real de la Almudena din Madrid a fost construită la dorinţa celor care făceau partea dintr-o congregaţia atribuită Fecioarei de la Almudena. La 22 decembrie 1868, i s-a cerut arhiepiscopului de Toledo permisiunea de a construi o altă biserică dedicată Fecioarei de la Almudena, din moment ce prima a fost dărâmată în revoluţia din 1868, arată pagina dedicată catedralei din Madrid – https://catedraldelaalmudena.es.
Congregaţia a cerut ajutorul Casei Regale şi a primit promisiunea că se va atribui o parte din terenul aflat în faţa Palatului Regal pentru noua biserică.
Moartea subită a reginei l-a încurajat pe regele Alfonso al XII-lea (1875-1885) la o construcţie rapidă, deoarece aceasta trebuia să aibă şi rolul de necropolă, fiind locul de înmormântare al primei sale soţii, Maria de las Mercedes.
A fost angajat arhitectul Francisco de Cubas y Montes şi, la 4 aprilie 1883, regele Alfonso al XII-lea a pus piatra de temelie pentru viitorul lăcaş. Biserica a devenit catedrală în 1885, când Madridul a fost ridicat la rang de episcopie de papa Leon al XIII-lea.
În această situaţie, Francisco de Cubas şi-a modificat proiectul iniţial. El a proiectat o catedrală mare, în stil neogotic francez, cu un plan de cruce latină şi capele laterale care ar fi comunicat direct printr-un ambulator îngust; transeptul avea, de asemenea, trei nave, în timp ce absida era semicirculară, cu ambulator şi cinci capele radiale. Acest proiect este expus în Muzeul Catedralei.
Cripta a fost finalizată în 1911, dar Francisco de Cubas murise deja. A fost succedat de arhitecţii Miguel Olabarría, Enrique Repullés y Vargas şi Juan Moya. Lucrările au avut un ritm foarte lent şi au fost oprite în perioada 1936 şi 1939.
În 1944, directorul general al artelor frumoase, marchizul de Lozoya, a promovat un concurs naţional pentru a da catedralei o nouă soluţie arhitecturală. Arhitecţii Fernando Chueca Goitia şi Carlos Sidro au câştigat proiectul.
Cea mai importantă schimbare a fost reducerea înălţimii clădirii pentru a o face mai armonioasă în raport cu Palatul Regal. Lucrările au fost realizate încetul cu încetul, în funcţie de circumstanţe. După realizarea câtorva etape în desfăşurarea lucrărilor de construcţie a existat din nou o pauză.
Din acest punct, proiectul ridicării catedralei a fost asumat de cardinalul Ángel Suquía, în 1984, prin constituirea unui consiliu de administraţie pentru finalizarea lucrărilor.
În perioada 1984-1993, au fost efectuate alte lucrări importante. A fost creat altarul Fecioarei Almudenei. La fel, au fost efectuate lucrări la unele spaţii şi au fost realizate instalaţii de încălzire prin pardoseală; iluminarea prin spoturi, precum şi instalarea unui sistem de sonorizare.
În cele din urmă, la 15 iunie 1993, papa Ioan Paul al II-lea a venit la Madrid pentru a dedica şi sfinţi Catedrala, care a durat 110 ani să fie construită.
În anii următori, s-au făcut îmbunătăţiri şi s-au finalizat camere şi spaţii neterminate, care i-au modelat şi i-au dat imaginea actuală.
În interior, Catedrala Almudena are un plan de cruce latină, cu o navă centrală şi două laturi, şi un transept cu trei nave. Podeaua este o combinaţie de marmură verde şi travertin lustruit galben; masa altarului a fost, de asemenea, realizată din marmură verde. În dreapta sa se află scaunul episcopal, sculptat în nuc, în stil neogotic, o lucrare realizată de Ramón Fonollosa în 1885.
În 2007 a fost inaugurat Muzeul Catedralei Almudena, care găzduieşte efigii ale sfinţilor patroni ai oraşului: Fecioara Maria a Almudenei şi San Isidro Labrador şi deţine o expoziţie a vieţii Bisericii prin cele şapte sacramente, potrivit www.esmadrid.com.
Sub Catedrala Almudena se află cripta proiectată de Francisco de Cubas. Este o construcţie din piatră, cu o boltă susţinută de 558 de coloane. Cripta păstrează morminte familiale, inclusiv cele ale celor mai importanţi arhitecţi ai catedralei.
În criptă, se păstrează cea mai veche imagine a Mariei din Madrid: Fecioara de la Flor de Lis, care provine din vechea biserică Santa Maria. Este o pictură murală, datând din secolele XII-XIII, care o înfăţişează pe Sfânta Fecioară ca tron al Mântuitorului, cu o floare de iris în mână şi, sub picioarele ei, cu o cruce roşie.